CIUBOTELEL OGARULUI
de Calin Gruia
De unde avea iepurele doi galbeni,
nici eu nu stiu!
Dar
povestea spune ca, intr-o toamna, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult
se gandea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba cu pana de paun si cu o
scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si
cumpere ceva pentru incaltat, ca era descult.
Incepusera
ploile de toamna, vantul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse sa-l
stranga de picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste ureche, isi
stranse zabunul pe trup si iuti pasul, ca sa ajunga mai repede la iarmaroc.
Si cum
mergea Iepurele uitandu-se cand in dreapta, cand in stanga, ciulind urechile la
orice fosnet, iata ca mai spre seara se intalni pe poteca cu Ogarul… Ogarul era
gras, voinic, imbracat intr-o suba calduroasa si purta in picioare niste
ciubotele nou-noute. Dupa ce-si dadura binete, ca doi calatori de treaba, o
pornira impreuna prin sisul padurii. Iepurelui i se scurgeau ochii dupa
ciubotelele Ogarului; pentru ca tare mai erau frumoase, iar lui ii era starnic
de frig la picioare!
-
Cat ai dat pe incaltari? intreaba sfios Iepurele.
-
Doi galbeni, cat sa dau! Ii raspunse fudul
Ogarul.
-
Ma duc si eu la iarmaroc – aduga Iepurele –
sa-mi cumpar ciubotele
-
Pai tot acolo merg si eu, am treaba cu un
negustor… Ciubotele se gasesc cate vrei, numai bani sa ai!
-
Am doi galbeni sopti Iepurele.
Ogarul nu spuse nimic, ci isi
rasuci varful mustatilor ca si cum lui nu i-ar fi pasat cati bani are Iepurele.
Si au
mers ei asa, pana s-a intunecat de-a binelea. Drumul nu-l mai vedeau bine. O
ploaie rece si deasa se abatu in calea lor, de-i dardaiau bietului Iepure
dintii de frig.
-
Uite ce
zic eu, cumetre, vorbi Ogazul, Te vad descult… Si apoi e noapte si e frig… Mai
ai si bani la dumneata… Bani am si eu… si cine stie cu cine ne putem intalni,
ca padurea e plina de talhari.
-
Si ce-i de facut atunci? intreba el.
-
Pai, de ce sunt pe lume hanuri? Pentru vreme de
noapte, pentru adapost. E pe aproape hanul Ursului. Eu zic sa tragem la el,
dormim si pornim maine dimineata. Poate pana atunci mai sta si ploaia.
Iepurele nu avu incotro i-l asculta
pe Ogar.
Scuturandu-si luleaua de usa
hanului, Mos Martin ii primi bucuros:
-
Ce vreme rea! Nu te-ar fi lasat inima sa lasi pe
cineva afara! Hei! Si dumneata mai esti si descult… Treci colea langa foc, deti
mai incalzeste picioarele!
Iepurele se apropie zgribulit de vatra.
In afara de ei si de hangiu nu mai era nimeni in han. Mos Martin iesea din cand
in cand afara si se uita de-a lungul
drumului, sa vada de nu cumva se mai indreapta spre hanul lui niscaiva
calatori.
-
Eu zic sa cerem ceva de mancare – sopti Ogarul –
si udatura.
-
Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame. Si
apoi nu am nici maruntis. Ca daca schimb un galben, raman toata iarna descult.
Hei ,ca ciudat mai esti, cumetre! Dar cine ti-a cerut, ma
rog, sa-ti schimbi galbenii? Pentru plata am eu bani destui. Ca doar nu ma voi
lacomi la un sarac ca tine…
Si intorcandu-se Mos Martin in han, Ogarul spuse:
-
Ei, Mos Martine, da-ne ceva de imbucat si de
baut!
-
Am niste placintele…
-
As manca si eu din ele!
-
Am friptura, faguri de miere si vin de stafide…
-
Da-ne de toate si din toate, cumetre, spuse
Ogarul lingandu-si buzele. Mos Martin isi puse sortul pe dinainte, ca un hangiu
adevarat ce era, si prine a aduce bunatatile. Ogarul incepu sa inghita cu
lacomie, bucata dupa bucata. Iepurele se rusina si abia-abia gusta si el o bucatica
de placinta cu varza. Si poate n-ar fi gustat deloc daca nu l-ar fi poftit
ogarul:
-
Mananca, cumetre, ca de la dumneata mananci.
Ogarul parca nu mancase de o luna,
asa-i trosneau falcile si-i umbla limba in gura. Pana sa-si fumeze Mos Martin
luleaua, Ogarul manca toata mancarea din han. La urma ceru o cana cu vin de
stafide, pe care o bau pe nerasuflate. Iepurele se uita mirat. Se minuna si Mos
Martin.
-
Mai, mai, inca n-am vazut un drumet mai flamand
ca dumneata… sa-ti fie de bine, Ogarule! Si acum vorba ceea: “Frate, frate, da
branza-i cu bani”. Ati mancat si baut numai bine de doi galbeni.
Ogarul prinse a se cauta prin
buzunari. Cauta prin buzunari la pantaloni, cauta in suba, dar degeaba cauta:
nu avea nici un ban. In cele din urma spuse Iepurelui:
-
Plateste dumneata, cumetre!
-
Cum sa platesc? Asa ne-a fost vorba?
-
Plateste, ca am uitat punga acasa. Iti dau eu
bani la iarmaroc. Am sa ma imprumut de la un prieten negustor…
-
Cum? Vai, ce sa ma fac? Sa raman descult?
Ogarul incepu sa rada pe sub
mustati. Mos Martin isi iesi din fire.
-
Mie sa nu-mi umblati cu d-astea! Platiti ca
altfel am eu ac de cojocul vostru!
-
El m-a poftit si la han, el m-a poftit si la
masa, spuse chicotind Ogarul. El sa plateasca…
-
Nu-i adevarat, Mos Martine. Eu n-am mancat mai
nimic. Vina iarna si, daca platesc, ramna descult…
-
Ei, ca doar n-oi incalta eu toti descultii din
lume! Ca a mancat si a baut Ogarul e drept, dar lucru curat aicea nu-i… Acum
imi dau seam ace fel de musterii imi sunteti. V-ati sfatuit sa-mi faceti
paguba… Si Mos Martin apuca un ciomag, pe care il tinea pitit dupa usa pentru
asemenea calatorii, si ikl ridica spre Ogar.
Ogarul il arata pe Iepure.
Iepurele, vazand ciomagul, incepu sa tremure de frica. Si, de voie, de nevoie,
scoase din buzunar basmaluta in care avea legati cei doi galbeni si plati
Ursului. Mos Martin se uita la ciubotelele Ogarului, apoi la picioarele goale
ale Iepurelui, marai ceva si lua galbenii. Ogarul isi sterse mustatile, se
culca si adormi fara grija.
Mos Martin vazand ca nu mai vine
nimeni la han se duse si el in odaia lui sa se intinda putin pe o lavita. Numai
Iepurele nu se culca. Cum putea sa doarma? Ramasese fara bani… Si de afara
vantul se auzea mai furios si ploaia batea in ferestre.
De necaz, Iepurele incepu sa planga
pe infundate. Cum de se lasase pacalit de Ogar? Ofta si se gandea ca in curand
va veni iarna… Vor fi viscole si zapezi mari… Va fi mult mai frig, iar el va
umbla zgribulit si descult… Ogarul sforaia intr-o odaie, Mos Martin in alta,
numai pe bietul Iepure nu-l prindea somnul.
Si a stat Iepurele, a stat pana la
miezul noptii. Si s-a tot gandit si
razgandit, ce sa faca, ce sa dreaga? Parca vedea cum se desfacuse basmaluta
si-iwww.adacreativ.com daduse lui Mos Martin banii… Cum Ursul statuse o clipa pe ganduri,
uitandu-se cand la ciubotelel Ogarului, cand la picioarele lui, de parca ar fi
vrut sa-i spuna ceva. Ce anume? Deodata, in mintea Iepurelui se facu lumina.
Isi sterse lacrimile si intra in odaia Ogarului. Ciubotelele erau puse langa
soba, sa se usuce. Nu mai statu pe ganduri… incalta ciubotelele Ogarului, pasi
incet, iesi din han si tine-o, baiete, tot intr-o fuga.
“Daca le-am platit eu, sunt ale
mele, doi galbeni fac, doi galbeni mi-a mancat Ogarul”, se gandea Iepurele,
afundandu-se tot mai mult si mai mult in padure si-n noapte.
Spre ziua, se trezi Ogarul si voi
sa se incalte, da ria ciubotelele de unde nu-s! Mos Martin, ivindu-se in prag
dadu razand din umeri. Ogarul nu mai zabovi la han, ci porni sa-si caute
incaltarile. Se cunosteau bine urmele din noroi si incepu Ogarul a fugi si a fugi pe urmele Iepurelui. La
inceput ii venea tare greu, el era gras, de-abia se misca da-n-cetul cu incetul
prinse a se subtia de alergatura.
Nu dupa multa vreme il zari pe
Iepure pe un deal. Tine-te dupa el!
Au fugit, au tot fugit prin paduri,
peste ogoare, peste dealuri, hat in zare. Ogarul gafaia si se subtia. Iepurele
tot mai spinten se facea.
Trecu toamna, trecu iarna, veni
primavera, apoi veni si vara si fugal or nu mai contenea.
Se zice ca pe Iepurele din poveste,
Ogarul nu l-a putut prinde. Dar, de atunci, cum vede ogarul un iepure, cum se
ia dupa el, cu gandul sa-l prinda si sa-l descalte.
Costume de animalute cu gandul la ogar/catel sau iepuras gasiti pe siteul nostru.
